Vaccinarea anti virus hepatitic B

Ce este hepatita B?

Hepatita B este o infecție a ficatului cauzată de virusul hepatic B. Infecția cu virusul hepatitic B reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel global deoarece infecția cronică este un factor de risc pentru ciroză și cancerul hepatic.

Cum se manifestă?

Infecția acută: peste 70% subclinică (fără manifestări clinice), <1% hepatită fulminantă (mortalitate până la 60%).

Simptomele apar în primele 6 luni de la infecție și se manifestă prin:

-febră, fatigabilitate, inapetență, greață, vărsături,

-icter,

-dureri musculare, articulare.

Infecția se cronicizează la aproximativ 5 % din persoanele infectate.

Virusul rămâne în organism și cei mai mulți prezintă hepatită B cronică asimptomatică.

La copiii infectați în primul an de viață, șansele de a dezvolta infecție cronică sunt de 80-90%, iar la copiii infectați până la varsta de 6 ani, șansele sunt de 30-50%.

Infecția la vârsta adultă duce la hepatită cronică în mai puțin de 5% din cazuri, iar 20-30% dintre adulti dezvoltă în timp ciroză și/sau cancer hepatic.

Hepatita B în România

În anul 1990, România avea o incidență crescută în ceea ce privește infecția cu VHB (30 de cazuri la 100.000 de locuitori). În anul 1995 a fost introdusă vaccinarea la naștere împotriva infecției cu VHB. În anul 1999, programul de vaccinare a fost extins și la școlari.

După introducerea programului de vaccinare, incidența infecției cu VHB, a scăzut de la 8 la 4%.

Transmitere

Sursa de infecție este reprezentată de bolnavii din toate categoriile de manifestare a infecției: purtători aparent sănătoși de Ag HBs, pacienți cu boală acută, manifestă sau subclinică, purtători convalescenți de Ag HBs, bolnavi cu forme cronice evolutive, cu ciroză sau cancer hepatic. Contagiozitatea acestora durează indefinit, virusul putând fi transmis prin sânge, prin instrumentar medical si nemedical (tatuaje, cosmetică, acupunctură) contaminat cu sânge și nesterilizat corect. Virusul este foarte rezistent la tratarea cu alcool și dezinfectante uzuale, fiind distrus doar la fierbere timp de peste 60 de minute sau sub presiune, prin tratare cu formol.

Modalitățile cele mai răspândite de infectare sunt:

-tatuajele,

-acupunctura,

-instrumentar medical, inclusiv stomatologic, insuficient sterilizat,

-folosirea în comun a aparatelor de ras, truselor de manichiură,

-contact sexual neprotejat (cel mai frecvent la persoanele nevaccinate de sex masculin care au contact sexual cu persoane de același sex sau persoane heterosexuale cu parteneri multiplii sau cu lucrători sexuali),

-transfuzii de sânge (foarte rar în prezent),

-transmiterea de la mamă la făt în cursul nașterii. În zonele cu endemie ridicată, cea mai frecventă cale de transmitere este de la mamă la făt în timpul nașterii. De aceea la pacientele diagnosticate cu infecție VHB, se recomandă profilaxia infecției la nou născut prin vaccinare și administrare de imunoglobuline umane specifice (anti VHB).

Prevenție

Prevenţia se bazează pe vaccinare şi implementarea strategiilor de siguranţă a tratamentului parenteral, transfuziilor de sânge şi conduitei sexuale. În 2013, 183 de ţări aveau inclusă vaccinarea anti VHB în rândul imunizărilor obligatorii, iar 93 de state asigurau prima doză la naştere.

Vaccinul împotriva hepatitei B este disponibil pe piată din anul 1982, iar eficiența lui este de 95% în prevenirea infecției.

În 1991, s-a introdus vaccinarea obligatorie la naștere și alte strategii de vaccinare, ceea ce a dus la reducerea substanțială a infecției cu VHB a nou nascutului.

OMS recomandă vaccinarea tuturor copiilor la naștere, preferabil în primele 24 de ore, urmată apoi de încă 2 sau 3 rapeluri. În România, vaccinarea anti VHB se face în primele 24 de ore de la naștere, apoi la vârsta de 2, 4, 11 luni. Incidenta scăzută a infecției cronice cu VHB la copiii cu varsta sub 5 ani, este pusă pe baza vaccinării. La nivel mondial, în 2015, prevalența infecției cu VHB la copiii cu vârsta sub 5 ani, a fost de 1.3%, fată de 4,7% în perioada anterioară introducerii vaccinului.

Seria completă de vaccinare, formează anticorpi cu titru protector la peste 95% din populație. Protecția durează cel puțin 20 de ani, dar poate persita și toată viața. OMS nu recomandă a se efectua înca un rapel la persoanele care au schema completă de vaccinare cu 3 doze de vaccin. Pentru a stabili dacă mai există protecție vaccinală după un număr de ani de la vaccinare se poate obiectiva titrul de anticorpi anti VHB.

Grupuri de risc la care este indicată vaccinarea:

-persoane care au frecvent nevoie de transfuzii de sânge, pacienți dializați;

-deținuți;

-consumatori de droguri;

-persoane care locuiesc sau au contact cu persoane infectate cu VHB;

-persoane cu parteneri sexuali multiplii;

-persoane care lucrează în sistemul de sănătate sau persoane care manipulează produse cu sânge sau lichide bilogice;

-persoane care călătoresc și nu au schema completă de vaccinare sau persoane care călătoresc în zonele endemice.

Alte metode de profilaxie a infecției cu VHB:

-supravegherea și controlul clinic și de laborator al partenerilor sexuali ai bolnavului și al restului familiei;

-screeningul riguros al donatorilor de sânge;

-restrângerea la maxim a indicațiilor de transfuzii de sânge cât și al volumului introdus; se indică folosirea sângelui de la un singur donator, evitând amestecul mai multor surse.

-autotransfuzia, posibilă în cazul intervențiilor chirurgicale programate;

-restrângerea la minim a injecțiilor i.m. la domiciliu și asigurarea de materiale de unică folosință;

-utilizarea materialelor de unică folosință pentru toate manevrele de recoltare, tratament injectabil, vaccinări în colectivitați și în cazul oricăror intervenții stomatologice și de mică chirurgie;

-instructajul bolnavilor privind modalitățile de transmitere a virusului.